După moarte, membrii comunităţilor gumelniţene aveau rezervat un loc special, situat în exteriorul aşezărilor şi denumit astăzi necropolă sau cimitir. Uneori, întâlnim şi morminte izolate care pot fi situate atât în interiorul aşezărilor, cât şi în afara acestora.
Până în prezent nu cunoaştem nici o necropolă a aşezărilor preistorice de aici. Ceea ce nu înseamnă că ele nu au existat! Dar foarte probabil amplele lucrări de deforestare, de secare a bălţii şi îndiguirile au distrus multe grinduri, conducând şi la distrugerea necropolelor ce vor fi existat.
În necropole întâlnim extrem de rar copii, aceştia fiind înmormântaţi se pare, preponderent în interiorul aşezărilor. De asemenea, sunt foarte rare cazurile de indivizi bătrâni, deoarece aceste populaţii aveau o speranţă de viaţă foarte mică, cu o medie de 33 de ani. Rareori aceasta era depăşită.
De asemenea, au fost identificate şi cranii sau alte oase izolate, descoperite sub sau pe podelele locuinţelor, sub cuptor sau lângă acesta, în gropi şi şanţuri, sau în cuprinsul zonelor menajere. Interpretarea acestor descoperiri este încă dificilă : act ritual, (ritual de fundare a unei construcţii), cult al craniului, practici de antropofagie sau canibalism ritual? La Borduşani Popină au fost descoperiţi 10 indivizi, ce ilustrază unele dintre aceste categorii, morminte în interiorul aşezării, precum şi în cea a craniilor şi a altor oase izolate.