Primii locuitori stabiliţi aici au fost cei ai unei comunităţi neolitice, a culturii Boian, cândva către sfârşitul mileniului VI î.e.n.
Depunerile ulterioare demonstrează existenţa, timp de mai multe sute de ani a unei comunităţi aparţinând culturii Gumelniţa, (cca. 4600 – 4200 î.e.n.).
Alte vestigii arheologice demonstrază că Popina a mai fost locuită pentru puţin timp de către o mică colectivitate a culturii Cernavoda ca şi mai târziu în prima epocă a fierului.
Apoi locuirea umană aici a încetat, ea fiind abandonată până în secolul II î.e.n. când o comunitate getică se instalează locuind mai bine de un secol şi jumătate, după care ea a fost abandonată definitiv până când, în secolul al-XIX-lea Popina a intrat din nou în atenţia oamenilor, fiind locuită cu mai mică sau mai mare intensitate.
Cei douăzeci de ani de cercetări efectuate aici au permis evidenţierea unui mod caracteristic de viaţă, adaptat perfect mediului natural din zonă.
Datele arheologice evidenţiate ne dezvăluie existenţa unui sat ai cărui locuitori au învăţat să folosească uimitor de ingenios toate resursele existente aici.
Cercetările de la Borduşani au permis, pentru prima dată în România, cercetarea unei părţi a unui astfel de sat preistoric. Bazându-ne pe datele cunoscute putem să ne imaginăm cum arăta el şi mai ales cum era organizat.
Astfel, ştim că locuinţele erau orientate aproximativ nord–sud, amplasament care foarte probabil corespundea necesităţii de protejare de vânturi şi de ploi.
La rândul lor acestea erau dispuse în şiruri orientate aproximativ SE – NV, între ele fiind lăsate spaţii libere ce trebuiau să faciliteze circulaţia şi transportul oamenilor, animalelor, etc., foarte similare celor pe care astăzi le numim uliţe.
;)